Segment Florești-Sălicea

Distanța: 13 km

În comuna Florești punctul de plecare este amplasat pe malul Someșului Mic, în apropierea Aqua Parcului.

Plecăm în direcția sud pe strada Sportului, apoi str. Tudor Vladimirescu, str. Balastierei, până la sensul giratoriu din fața Primăriei Florești. De aici vom continua pe str. Eroilor, proaspăt renovată cu trotuar și pistă de biciclete. Înainte de capătul străzii cotim pe str. Fagului. Ea bifurcă având o variantă în dreapta care urcă dealul. Continuăm pe direcția drept înainte și după ce părăsim casele, ținem dreapta pentru a urca pe deal. Ajunși la pădure, continuăm pe drumul paralel cu liziera ei. Când drumul începe să coboare vom vedea o poiană în dreapta drumului. Intrăm în poiană și pe liziera din dreapta a pădurii vom găsi un drum care urcă în direcția sud spre culmea Coasta Urușagului.

Ajunși în drumul care merge pe linia coastei, vom coti spre stânga. Drumul șerpuiește prin pădure, noi continuăm pe curbă de nivel cât mai aproape de linia culmei de cea mai mare altitudine. Vom traversa câteva înșeuiri, intersectăm drumuri care trec aproape perpendicular pe linia culmei pe care ne deplasăm. Sunt locuri spectaculoase, cu pădure de fag și brazi pe alocuri.

Ne îndreptăm spre Coasta Urșilor. Drumul pe care ne deplasăm continuă spre locul de belvedere numit La Monument, aflat pe o proeminență în afara pădurii. Traseul  CC100KK nu ajunge până la monument, ci cotește la dreapta rămânând pe linia culmii în direcția sud.

Mergând pe curbă de nivel, atenți să nu ne abatem în văile care coboară în stânga sau dreapta, ieșim în valea în care se află satul Tăuți. Aici pădurea se termină, noi trebuie să ne îndreptăm spre satul Sălicea. Sunt două sau mai multe variante de drum în serpentine sau direct. Trebuie să urcăm până vedem prima construcție din Sălicea. Ajunși pe culme, vom zări vârful Măgura, cel mai înalt punct din zonă. Vom vedea terenuri agricole și pășuni, un centru de călărie în stânga. Ne deplasăm pe drumul care duce în sat, ținând direcția spre stânga. Coborâm printre boscheți până pe strada Independentă, o stradă importantă a satului Sălicea.

Cotind spre stânga și mergând înainte, la capătul ei vom întâlni strada Principală. Aici sfârșește segmentul traseului.